Karate Kyokushin pentru adulti

De ce Kyokushin pentru începători adulți?

Părerea generală ar fi că, de la o vârstă, care o depășește pe cea a copilăriei sau adolescenței, sensul de a începe un antrenament susținut în Kyokushin, respectiv „full contact”, se pierde tot mai mult cu cât anii se adaugă. Respectiv, teama de o confruntare de felul ăsta, pe care, când eram puștani, n-o aveam, pentru că „ne aruncam cu capul înainte – fără minte – la orice provocare”, acum e din ce în ce mai acută, ba chiar, încă de la primele lovituri, ne poate determina să renunțăm subit, inducându-ne scuza „că doar nu suntem nebuni să ne schilodim pentru nimic”, și astfel să nu mai vedem rostul de a continua.

Așadar, ca activitate fizică de întreținere, Kyokushin nu e acceptat de către adulți la aceeași cotă cu sporturile de sală individuale (fitness, aerobic, tae bo, pilates, body building, etc.), pentru că efortul depus aici este cu mult peste media cunoscută și „digerabilă”, incluzând, în plus, lovituri pe toată suprafața corpului, începând de la intensitatea minimă și sfârșind cu cea maximă (în funcție de nivelul de pregătire și structura antrenamentelor).

Este necesar de evidențiat o categorie de participanți care „nu dezertează” – cel puțin, nu prea repede – și pe care-i motivează diverse aspecte, începând cu cele eronate și ajungând la unele mai puțin greșite: gândul că se vor descurca mai bine în confruntările stradale, învingerea fricii față de pățanii ce li se pot ivi, însușirea (descoperirea) și îmbunătățirea unor abilități pe care n-au avut ocazia să le valorifice când erau mai mici, autodisciplina etc., dar care nu diferă de cele pe care le au și copiii atunci când sunt îndemnați de părinți să se înscrie la astfel de activități.

Dar există o motivație care abia acum, odată cu trecerea anilor, ar trebui s-o conștientizăm și care ar trebui să ne facă să decidem practicarea Kyokushin și, mai ales, să rămânem loiali și să perseverăm: greutățile fizice și psihice la care suntem supuși, în cadrul Kyokushin, nefiind deloc mici, ba chiar de o complexitate copleșitoare, dacă le acceptăm și le îndurăm cu răbdare, conștiinciozitate și determinare, ne pot ajuta – în mod real – să ne călim în vederea confruntării cu greutățile vieții de zi cu zi.

Efortul epuizant și îndeosebi contactul direct și crud (de multe ori fără mănuși și protecții) cu loviturile de picior și pumn la corp, ce dezvoltă, cu timpul, la cei statornici, răbdarea, smerenia, respectul, corectitudinea, recunoștința – paradoxală – de a fi avut ocazia încasării unei bătăi educative, toate acestea conduc, nemijlocit, la schimbarea opticii față de necazurile ce vin asupra noastră și de care, de obicei, fugim, sau pentru care căutăm o cale mai simplă de soluționare (de obicei, o rezolvare mai puțin legală sau una care, în final, tot în capul nostru se va sparge, chiar mai zdravăn ca prima variantă).

Trebuie precizat, aici, că practica Kyokushin reprezintă doar o unealtă, la îndemână, din setul celor lumești, care ne-ar putea remedia unele deficiențe spirituale sau ne-ar trezi mai mult conștiința spre a face binele și de a ne ajuta unii pe alții, pentru a progresa împreună, lăsând mândria și egoismul să flămânzească.

E de folos să reținem că tot greul din lume vine asupra noastră pentru a ne întări, aidoma focului prin care se bate fierul până ce ajunge sabie.

Kyokushin reprezintă o flăcăruie din acest foc, pe care nu-l lăsăm să se stingă, pentru a ne aminti că întreaga vâlvătaie, din care face parte, vine de la Dumnezeu.

Nu ridicăm Kyokushin la rang de religie/credință! NICI VORBĂ! SĂ NU FIE AȘA! Calea minții, a evoluției noastre duhovnicești, și chiar trupești, trebuie să fie – neîndoielnic și exclusiv – ORTODOXIA!

Dar bătaia e ruptă din Rai, iar Kyokushin-ul ne obișnuiește cu ea – literalmente – într-o mică, dar importantă măsură!