Kyokushin Dojo Kun

Kyokushin Dojo Kun sau „Jurământul din Dojo” a fost scris de Sosai Masutatsu Oyama în colaborare cu faimosul scriitor japonez Eiji Yoshikawa, autorul cărții „Musashi”, un bestseller despre viața legendarului maestru japonez al sabiei, Miyamoto Musashi.

Dojo Kun constă într-o listă de reguli ce trebuie respectate în dojo, dar mai cu seamă pe întregul parcurs al vieții noastre. Dojo Kun e conceput pentru a fi recitat la finalul fiecărui antrenament. Elevul cu rangul cel mai înalt recită dojo kun cu voce tare, iar toți ceilalți elevi repetă cuvintele după el/ea, în timp ce sunt așezați în poziția seiza.

Studiul dojo kun este o cale excelentă de a pătrunde în filozofia Karate Kyokushin.

Hitotsu, wareware wa, shinshin o renmashi, kakko fubatsu no shingi o kiwameru koto.

O inima sănătoasă și un trup antrenat întăresc spiritul și îl fac neclintit..

Hitotsu, wareware wa, bu no shinzui o kiwame, ki ni hasshi, kan ni bin naru koto.

Adevăratul înțeles al căii marțiale ne va călăuzi mereu, astfel încât, în timp, vigilența noastră se va ascuți.

Hitotsu, wareware wa, shitsujitsu goken o motte, kokki no seishin o kanyo suru koto.

Prin efort adevărat, vom căuta să ne cultivăm spiritul de sacrificiu.

Hitotsu, wareware wa, reisetsu o omonji, chojo o keishi, sobo no furumai o tsutsushimu koto.

Vom păzi regulile de politețe, ne vom respecta superiorii și nu vom încuraja violența.

Hitotsu, wareware wa, shinbutsu o totobi, kenjo no bitoku o wasurezaru koto.

Vom urma principiile ortodoxiei și nu vom înceta niciodată a ne osteni pentru adevărata virtute – smerenia (traducere adaptată).

Hitotsu, wareware wa, chisei to tairyoku to o kojo sase, koto ni nozonde ayamatazaru koto.

Vom năzui în sus, spre înțelepciune, cu nădejde, fără a alimenta patimile care ne întunecă.

Hitotsu, wareware wa, shogai no shugyo o karate no michi ni tsuji, Kyokushin no michi o mattou suru koto.

Toată viața noastră, folosindu-ne de disciplina câștigată prin karate, vom căuta să îndeplinim adevăratul țel al căii Kyokushin.